Locaţie eveniment

HOTEL ALEXANDRION, SINAIA

Sinaia este un oraș în județul PrahovaMunteniaRomânia. Situat în Valea Prahovei, el s-a dezvoltat odată cu această regiune turistică și a fost ales drept reședință regală de către Carol I, care a construit aici castelul Peleș.

 

Orașul se află în nord-vestul județului, la limita cu județul Dâmbovița, pe malurile Prahovei, acolo unde aceasta primește apele micului afluent Peleș. Este străbătut de șoseaua națională DN1, care leagă Ploieștiul de Brașov. La Sinaia, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN71, care duce spre sud-vest la TârgovișteRăcari și Tărtășești (unde se termină în DN7 aproape de București).[5] Prin oraș trece și calea ferată Ploiești-Brașov, pe care este deservit de stația Sinaia și de halta Sinaia Sud.

 

În orașul Sinaia se află unsprezece monumente istorice de arhitectură de interes național: Cazinoul Sinaia (1912–1913); Hotelul Caraiman (1911); vila Alina Știrbei (1875, astăzi Circumscripția Financiară Sinaia); vila Emil Costinescu (1892, cu extinderi între 1918–1939); ansamblul gării Sinaia, format din gara regală (1870) și gara de călători (1930–1940); casa istoricului Nicolae Iorga (1918); Hotel „Furnica” (sfârșitul secolului al XIX-lea); Hotel „Palace” (1911–1912); vila Take Ionescu (începutul secolului al XX-lea); casa compozitorului George Enescu (1923–1926); mănăstirea Sinaia (1690–1695), ansamblu alcătuit din biserica „Adormirea Maicii Domnului”, paraclis, stăreție, chilii și zidul incintei vechi; nu în ultimul rând, ansamblul castelului Peleș (1873–1883), format din castelul propriu-zis, castelul Pelișor, castelul Foișor, vila Economat, uzina electrică (fostă moară a mănăstirii Sinaia), Casa Ceramicii, vila Cavalerilor, vila Șipot, vila Casa Veche, vila Casa Nouă, vilele A, B și C, și parcul. Tot de interes național sunt și monumentul de for public reprezentat de bustul actorului Ion Iancu Brezieanu (1935) aflat în parcul central „Dimitrie Ghica”, precum și monumentele memoriale sau funerare din cimitirul eroilor din Primul Război Mondial (începutul secolului al XX-lea) și Cavoul lui Take Ionescu (1922) aflat în incinta veche a mănăstirii Sinaia.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia